curry

Condiment universal din ierburi uscate (pregătit la noi acasă)

Publicat pe Actualizat pe

HPIM0461

Amestec condimente-ierburi uscate

Acest amestec îl pregătesc chiar eu şi pot să spun că calitatea este maximă. Nu descurajez pe nimeni să cumpere mix de condimente gata preparat din comerţ, doar că acelea conţine exact ce doreşte producătorul şi nu ceea ce doriţi dumneavoastră. Majoritatea au un adaos foarte mare de sare (ca să traga la cântar) în rest multe E-uri ce aromatizează în exces amestecul şi în final două ierburi de te miri ce.

Deci ideea este în felul următor, dacă vrem să mâncăm cât de cât sănătos trebuie să ştim exact cu ce ne preparăm hrana. Condimentele pot fi în mod sigur controlate de dumneavoastră.

Acest amestec conţine 5 ierburi uscate şi o parte curry.

Cele 5 ierburi sunt:

  • cimbru
  • măghiran
  • leuştean
  • busuioc
  • pătrunjel

Curry conţine în general ghimbir, usturoi, ceapă, cardamon, chimen, scorţişoară, ardei iute, cuişoare, seminţe de muştar.

Puneţi într-un borcan sau recipinet mai măricel câte o parte din cele 5 ierburi şi curry. Amestecaţi şi condimentul universal este gata.

Puteţi folosi acest amestec pentru orice fel de carne: pui, curcan, porc sau peşte. În plus se adaugă, după preferinţe piper (eu folosesc mix de piper de la Kotanyi, adică 4 feluri de boabe de piper: alb, negru, verde şi roşu.

Ştiu, v-am condimentat prea tare 🙂 dar mâncarea fără condimente nu are niciun gust, carnea cu atât mai mult deci de asta insist să folosiţi condimente.

Rulori de pui cu prune confiate, cartofi aromati salata de kapia

Publicat pe Actualizat pe

Un meniu bogat in arome, o combinatie mai putin obisnuita: dulce, sarat si picant. Fiecare ingredient isi are rostul si ajuta la combinarea aromelor intr-un tot unitar. Merita sa incercati acest meniu cu rugamintea de a respecta reteta exact cu multitudinea de ingrediente. Si totusi, ceva puteti schimba, cantitatea de prune uscate, daca nu sunteti obisnuiti cu gustul extrem ,,dulce-sarat,, folositi o cantitate mai mica de prune. Va urez succes si pofta buna!!!

INGREDIENTE

  • Pentru rulouri:
  • 4 pulpe de pui (sau 2 muschiulet de vita)
  • prune confiate
  • ulei de masline
  • sarepiper dupa gust
  • 1 lingurita din ,,curry, busuioc, maghiran,,(combinat)
  • 1/2 lingurita praf de usturoi
  • 1 ceapa rosie
  • Pentru cartofi aromati:
  • 4-5 cartofi mai mari
  • ulei de masline
  • 1/2 lingurita boia dulce sau chili
  • sare dupa gust
  • 1/2 lingurita rozmarin
  • 1/2 lingurita praf de usturoi
  • 1 lingurita cimbru uscat
  • Pentru salata de kapia
  • 4 kapia (coapte si curatate)
  • 3 catei de usturoi
  • sare
  • otet, ulei de masline

MOD DE PREPARARE

Rulouri de pui cu prune confiate

Aperitive 002

Spalam pulpele de pui si le stergem de apa (puteti folosi si muschiulet de vita).

Aperitive 004

Crestam carnea din loc in loc pentru a creste suprafata pulpei. Daca folositi un muschiulet de vita, bateti usor carnea pentru a intinde mai bine suprafata ei (atunci cand bateti carnea, puneti o folie transparenta deasupra care va protejeaza carnea de rupere, desprindere).

Aperitive 005

Pulpele pregatite pentru umplere vor fi putin sarate (sare dura), apoi asezam cateva prune confiate deasupra. Prunele pot fi tinute la marinat 15-20 de minute in vin rosu. Rulam strans pulpele de pui si le fixam cu scobitoare.

Aperitive 008Aperitive 010

Pregatim un sos pentru marinat rulourile: amestecam uleiul de masline cu sare, piper, curry, busuioc, maghira, praf de usturoi si pe rand introducem rulourile in acest sos, apoi  le asezam pe o tava tapetata cu hartie pentru copt.

Cartofi aromati

Aperitive 012

Curatam, spalam si portionam cartofii, putin mai mari ca cei pentru cartofi pai.

Pregatim un sos din: ulei de masline, sare, praf de usturoi, rozmarin si amestecam cartofii cu acet sos asa incat sa acopere foarte bine toati cartofii, in final presaraticimbru uscat. Asezam cartofii alaturi de rulourile de pui.

Dupa o coacere de 30 de minute intoarcem carnea si cartofii si punem rondele de ceapa rosie deasupra cartofiilor care vor ajuta la combinarea gustului dulce – sarat.

Salata de kapia

Coacem ardeiul kapia, o curatam si feliem. Adaugam putin ulei, otet si 3 catei de usturoi pisate, amestecam totul foarte bine si-l lasam la macerat cel putin 30 de minute, timp necesar pentru kapia sa preia gustul usturoiului.

Friptura cu ciuperci la Zepter

Publicat pe

O friptura grill unica, modul de prepare rapida si sanatoasa, fara ulei sau alte grasimi. Atat carnea cat si ciupercile si-au pastrat elementele nutritive iar gustul este de gratar perfect – gratar pe lemne. O alta proprietate al acestui Zepter – Grill este faptul ca alimentele isi pastreaza o parte din sucul propriu, astfel incat chiar si fiptura din piept de pui a ramas suficient de suculenta, chiar daca aceasta este o carne uscata, fara grasimi. Ciupercile si-au pastrat aroma si sucul propriu si nu au pierdut foarte mult din volum. Un alt avantaj: nu am afumat bucataria! 😀

INGREDIENTE

  • piept de pui
  • ciuperci champignon ( putem folosi chiar si ciuperci pleurotus)
  • condimente pentru carne: curry, busuiocoreganocimbru
  • sare si pieper pentru ciuperci

MOD DE PREPARARE

Asezam Vasul Zepter Grill pe foc cu capacul deasupra. Vasul este pregatit pentru gatit atunci cand acul este situat la jumatatea zonei verzi.

In acel moment inchidem focul daca avem foarte putina carne de prajit, adica o singura serie pentru grill, dar daca avem mai multe alimente de gatit cum am avut eu azi, adica si ciuperci, am pastrat focul la minim.

Cat timp se incalzeste grill-ul pregatim alimentele.

Spalam carnea, o stergem de apa si o feliem, bucatile mai mari si groase le batem, apoi le condimentam.

Curatam ciupercile, le spalam sub un jet de apa, le strergem foarte, foarte bine si nu adaugam sare si piper decat spre sfarsitul prepararii.

Pieptul de pui l-am prajit cate 2-3 minute pe o parte. Ciupercile le-am intors de cateva ori, spre final le-am sarat si piperat. Coditele cipercilor trebuie taiate in doua.

Timp de prajire al ciupercilor 10-15 minute. Nu adaugati ulei sau alte grasimi, nu este necesar.

Atentie!!! Urmariti permanent acul de la manerul capacului sa nu depseasca zona verde, dar daca totusi se intampla luati vasul Zepter de pe foc pana cand se mai raceste si acul revine la normal. Daca acul scade sub banda verde, adica intra in zona galbena, mariti intensitatea focului.

Dupa ce alimentele au fost preparate (inchidem focul), turnam in vasul Zepter – Grill apa calduta pentru a inmuia resturile de alimente ramase pe peretele vasului si astfel spalarea, curatarea lui va fi mult mai usoara, de preferat nu folositi burete de sarma decat in cazuri extreme.

Un alt avantaj al vaselor Zepter este modalitatea de sprijinire a capacului de manerul vasului, astfel castigam spatiu de depozitare cat timp amestecam in vas.

Manerele vaselor Zepter nu se incalzesc niciodata, deci nu exista pericol de ardere.

Friptura picanta si cartofi crocanti

Publicat pe

INGREDIENTE

MOD DE PREPARARE

Spalam pulpele de pui (le crestam putin pentru a se patrunde mai usor la coacere, dar si pentru a patrunde aromele mult mai bine in carne), le condimentam si presaram cu mult usturoi pisat. Lasam pulpele la macerat 1-2 ore.

Curatam si spalam cartofii, ii taiem in patru si presaram putin din condimentele de la carne, adaugam sare si piper. Carnea impreuna cu cartofii ii asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt sau ii punem intr-o punga pentru copt.

Timp de coacere: cel putin 1 ora.

Friptura cu leustean verde

Publicat pe Actualizat pe

O reteta interesanta si neobisnuita. Am vazut aceasta combinatie in Germania. Stiu, putin ciudat pentru ca nemtii nu prea gatesc cu leustean, dar iata exista si persoane care-l folosesc. Noi, inainte sa vedem aceasta combinatie, leusteanul il foloseam doar pentru ciorbe. Dar ce sa vezi, combinatia de friptura – leustean e PERFECTA!!! Leusteanul ii confera carnii un gust picant, intepator. Puteti incerca combinatia aceasta cu pui, porc, vanat,…Am omis un lucru interesant, capul familiei la care am vazut aceasta combinatie era ,,vanator,, si el obisnuia sa faca vanat cu leustean verde (fam. Jurgens).

INGREDIENTE

  • carne de pui
  • o legatura de leustean verde
  • condimente pentru carne ( curry, maghiran, busuioc)
  • sare, piper
  • ulei de masline

MOD DE PREPARARE

Spalam carnea, condimentam si-l asezam intr-o tava pe hartie de copt.

Stropim carnea cu ulei de masline si asezam leusteanul tocat marunt.

De aceasta data, am asezat carnea de pui pe un pat de cartofi si ciupercute.

Timp de coacere: 60 minute